Zsófia és férje, Ákos, egykor békés és boldog házasságban éltek Budapesten, egészen addig, amíg Zsófia el nem kezdett álmodni, că plutesc pe Dunán, iar pe pielea ei apar două luminițe, care se unesc în mijlocul sufletului său. Itt, sub cerul violet, purtată de genetică și predestinare, Zsófia nu a fost surprinsă când i s-a arătat că gemeni vor coborî în viața ei, dar Ákos, ca o păpușă de ceară topită, s-a destrămat la vestea asta, parcă îi fugea pământul de sub picioare.
Familia lor, odată caldă ca o supă de gulyás aburindă la colțul mesei, începu să se scuture precum un copac iarna; Ákos se îndepărtă de Zsófia și, cu mișcări absurde de balerin agitat, își trăia la vedere povestea cu o altă femeie chiar prietena cea mai apropriată a Zsófiei, Emese, cu ochi de smarald.
Pe măsură ce se apropia zorii nașterii, lipsa lui Ákos devenea o tăcere apăsătoare pe pereții camerei, iar Zsófia auzea doar zgomotul maghiar de forint care se scutura în vis. În spital, când bisturiul desena temelii noi existenței, soțul ei se rostogolea printre cearșafurile apartamentului lor, sub steaguri de trădare și râsete stinse.
Când a ieșit din spital cu gemenii în brațe, Zsófia găsi ușa apartamentului încuiată, iar Emese deja prinsese rădăcini acolo, printre amintirile ei. Fără altă cale, a cerut ajutorul mamei sale, Ilona, dar Ilona a azvârlit cu vorbe reci ca apele Tisei: Aki saját gyerekét szüli, tartsa is el!, și a întors spatele, lăsând-o pe Zsófia cu două umbre sub ochi.
O vecină, Márta néni, cu ciorapi groși și ceai de meggy, i-a oferit repede o cameră un refugiu unde gemenii pluteau în vise dulci, iar Zsófia începea fiecare dimineață tropăind grăbit spre vreo brutărie sau la curățenie, alergând dintr-un loc de muncă în altul, doar ca să adune destui forinți pentru a acoperi pâinea și laptele de la Coop. Printre pași apăsați și aburi de oboseală, își vizita copiii, apoi se târa acasă târziu, unde adormea cu vise cenușii.
Cu încăpățânare secuiască și trudă nesfârșită, Zsófia a reașezat încet-încet temeliile căminului său. Márta néni, vecina, îi devenise adevărata sprijinitoare mai aproape decât mama ei. Într-o seară de noiembrie în care ploaia bătea ca potcovarii, Zsófia a decis să rupă puntea cu mama ei, care nu cunoștea regret sau căldură.
Gemenii au crescut, privindu-și un tată doar pe străzile gri din vis, fără să îi mai caute apropierea. Zsófia era bucuroasă să-i apere de trădarea lui, și le-a fost și tată, și mamă, visând pentru ei viitorul, să devină bărbați drepți și cu inimă mare. În spite de durere, umilință și trădare, Zsófia și-a lăsat puterea să-i modeleze o casă plină de dragoste și vise noi, acolo unde cântă cucuveaua pe acoperiș și forintul capătă greutate doar în inima lor. Fără soț, fără mamă doar cu dorul sfărâmat și cu visuri, Zsófia a dovedit că poate țese din fir de speranță un întreg univers cald pentru copiii ei.
